În Cornățel, județul Sibiu, este agitație în special la sfârșit de săptămână, când activitatea din gară trezește simțurile comunității care crește, pe moment, datorită apariției turiștilor. Aceștia sunt atrași de zgomotul aburului, mirosul de cenușă încinsă, dar și de monumentalitatea industrială a mocăniței în acțiune. Dar această mocăniță, Manning Wardle 0-6-2T No. 1877, este aparte.

Manning Wardle 0-6-2T No. 1877 este o locomotivă cu abur pentru cale ferată îngustă, realizată în 1915 în Marea Britanie. A fost dintotdeauna exploatată pe liniile de patrimoniu din Marea Britanie, până în ultimii ani, când filiala britanică a căii ferate Sibiu-Agnita a împrumutat-o pentru a funcționa în România.

De dimineață, Manning Wardle trudește pentru a satisface călătorii români ai trenurilor de agrement pe care le conduce. Turiștii vin adesea într-un număr tot mai mare de la jumătatea zilei, când trenul trebuie suplimentat cu vagoane. Călătoria pe care trenul cu abur o realizează până în Hosman constituie o încântare pentru turiști, vrăjiți de fumul locomotivei purtat de vânt, de zgomotul sacadat al osiilor deasupra joantelor, de peisajul încărcat de curiozități.

Din cauza liniei, viteza lui Manning Wardle trebuie să fie de 10-12 km/h. De aceea, în timpul călătoriei, un voluntar grijuliu captează atenția călătorilor prin informații legate de istoria și natura acestui traseu. De pildă, „odinioară, întreg traseul Sibiu-Agnita se parcurgea în 5 ore”. „CFR a organizat trenuri mixte, care au circulat până în 2001”. „Mult timp s-a dorit închiderea liniei, dar o mână de oameni a reușit să o salveze, declarând-o un bun de patrimoniu”. În ultimul deceniu, pe această linie a fost realizată „o reclamă pentru Jameson, o marcă de whiskey, unde trenul trebuia salvat de a cădea în prăpastie. A fost nevoie de mai multe zile de filmări, din cauza calului care tot întrecea locomotiva cu abur, deturnând planurile organizatorilor”. (Mai multe detalii interesante le puteți auzi doar personal, în calitate de turist)

De această dată, Manning Wardle s-a bucurat de prezența mai multor călători străini, din compartimentele vagoanelor răsunând dialoguri însuflețite, entuziaste. Întorcându-se în stație, mocănița britanică este primită de o melodie ce se aude din clădirea de gară; puțini călători realizează că a fost generată de inteligență artificială, în cinstea locomotivei cu abur.

Această zi nu putea fi posibilă fără sprijinul tuturor voluntarilor, atât din România, dar și din Marea Britanie. Manning Wardle nu va mai rămâne pentru mult timp în România, zilele când va mai fi în serviciul călătorilor fiind doar 15, 16 și 17 August. Dacă doriți să aveți parte de o experiență fascinantă, vă încurajăm să vă rezervați locul în trenul cu abur în mod digital.

Acest foto-reportaj a fost realizat de Actualitatea Feroviară.