Majoritatea mecanicilor cred că atribuțiile lor constau doar în a conduce în siguranță călători sau marfă. În ultimul timp, odată cu emanciparea femeilor în domeniul feroviar, au apărut mai multe provocări, dar și sarcini adaptate noilor tehnologii, în care tot femeile vor avea o amprentă. Acest fapt este demonstrat în mod admirabil de un număr tot mai mare de angajate ale căilor ferate din toată lumea, care au înțeles că misiunea lor profesională nu se limitează la atribuțiile din contractul de muncă.

Cel puțin două femei au realizat acest lucru atunci când și-au cumpărat primul aparat de filmat și l-au montat în cabina trenului. Documentând în format video călătoriile, au îndeplinit mai mult decât și-au imaginat vreodată – încărcând înregistrările pe YouTube, și-au format o comunitate internațională loială, care reveneau pentru a admira peisajele văzute din cabina mecanicului. În mod natural, acestea contribuie la promovarea turismului în țările de unde provin, dar și a companiilor pentru care lucrează.

Kang Ha-young

În a doua jumătate a anului 2020, Kang Ha-young s-a alăturat Corporației Căilor Ferate din Coreea și a început să lucreze ca mecanic de locomotivă și inginer feroviar. În Decembrie 2023, a fost numită în cadrul Diviziei de Relații Publice pentru Cultură și de atunci lucrează ca membră creatoare a Korea Railroad TV.

Kang Ha-young a fost asistent medical înainte de a alege calea ferată. A descoperit farmecul meseriei de mecanic de locomotivă, fiind pasionată de călătorii la fel de mult ca de condus, ceea ce a convins-o să-și schimbe viața.

În toate filmările de pe YouTube, femeia urmărește regulile de siguranță feroviară în stilul companiilor orientale. Își pune mănușile, își închide telefonul pentru toată durata călătoriei și atenționează folosind vocea, respectiv degetul arătător în cazul staționărilor și limitelor de viteză. Din când în când, vizitatorii live au ocazia de a vedea peisaje urbane, precum podul râului Han, dar și monumente de arhitectură modernă.

Faptul că se filmează în 360° în timp ce conduce trenul sau apare în scurtmetraje a făcut-o să se gândească dacă se poate regăsi în această decizie, motivând-o să se aprecieze mai mult. A primit și oferte pentru reclame, dar le-a refuzat. În acest moment, Kang Ha-young este mulțumită de faptul că viața privată nu este invadată de impactul filmelor pe care le creează.

Kristine Shay Dufey

Până la sfârșitul lunii August 2021, Kristine Shay Dufey opera doar trenuri de călători din Norvegia pentru NSB (Norges StatsBaner), dar apoi a schimbat compania și acum operează doar trenuri de marfă.

Canalul de YouTube, RailCowGirl, prezintă videoclipuri mai ales de pe linia Bergen, între Bergen – Voss – Ål – Oslo, dar veți găsi și videoclipuri de pe liniile Flåm, Sørlands și Dovre. În videoclipurile de pe YouTube cu trenuri de călători puteți vedea priveliști montane din locomotivele EL18 cu vagoane B7 și WLAB2. Pe linia Flåm, EL18 cu vagoane B3. Pentru serviciile locale, se folosește locomotiva 75 FLIRT. La operarea trenurilor de marfă, RailCowGirl operează locomotivele Bombardier TRAXX AC2 F140 182.2 (RE), Bombardier TRAXX AC3 F140 (BR187), Stadler (hibrid) și T44 (Diesel).

Canalul este despre priveliștea naturii sălbatice din cabina mecanicului de locomotivă, nu despre Kristine ca persoană. De pildă, între Bergen și Voss există în total 48 de tuneluri, inclusiv toate cele scurte. Pe toată linia dintre Bergen și Oslo există în total 180 de tuneluri. Din acest motiv, o mare parte din utilizatori au declarat că au vizitat sau urmează să viziteze Norvegia fiind încurajați de munca femeii.