În ultimul timp, a reapărut în domeniul feroviar un trend foarte elegant, al fotografiilor alb-negru. Departe de a avea o funcție de documentare, aceste fotografii artistice redau farmecul materialului rulant de epocă, așa cum se prezenta înainte de inventarea aparatelor digitale. Într-adevăr, rostul este să dea senzația unor fotografii de epocă, în ciuda faptului că pot fi imortalizate atât locomotive cu abur, dar și trenuri moderne.

  1. Surprinderea momentului-cheie. Întotdeauna aveți grijă să încadrați locomotivele în totalitate, captând centrul locomotivei într-o treime (1:3) din cadrul fotografiei. Astfel, veți avea o fotografie cu încadrare armonioasă, după principii renascentiste. Același lucru poate fi realizat și cu vehicule feroviare lungi, atâta timp cât focalizați doar un capăt al unui tren sau automotor.
  2. În cazul scenelor nocturne, în platforme de gară, nu folosiți expunerea de durată. Astfel, veți preveni liniile luminoase care pot fi capturate de trenurile în mișcare.
  3. În timpul zilei, surprindeți trenurile din partea în care bate lumină naturală. În acest mod, centrele de interes, dar și compoziția în sine vor căpăta mai multă vizibilitate.
  4. Nu realizați fotografii în timp ce sunteți în mișcare. Fotografii profesioniști recomandă reducerea factorilor de stres al imaginii, cauzate de velocitatea obiectului fotografiat, respectiv mișcările bruște ale aparatului. În caz contrar, dacă folosiți un aparat digital, realizați mai multe cadre; atunci când le descărcați, alegeți doar imaginile stabile – fără compoziție neclară.
  5. Nu în ultimul rând, folosiți filtrul de alb-negru, în cazul aparatelor digitale. Acesta vă ajută să vizualizați scenele, să le cumpăniți foarte bine, înainte să apăsați declanșatorul aparatului.

Înarmați fiind cu toate aceste informații, este momentul să vă îmbunătățiți tehnicile fotografice.

Cu toate acestea, în căutarea cadrelor ideale, ochiul fotografului trebuie format. Pentru a înțelege mai bine cum trebuie procedat, vă vom arăta în mod punctual câteva „dezastre fotografice”, care nu trebuie imitate.

Railway Photographic Disasters 4
Railway Photographic Disasters 2
Railway Photographic Disasters 3