În data de 10 Octombrie 1885, Telegraful raportează faptul că „domnul Rădulescu, șeful stației Poiana, de pe linia Buda-Slănic, are un obicei foarte bizar de a-și împlini serviciul. Acest șef de stație are în serviciul său o femeie, care vinde bilete și încasează banii. Conduita acestei femei față cu publicul este atât de necuviincioasă, că mai mulți voiajori au rămas cu gura căscată auzind insultele femeii, pe care o considerară de a fi soția domnului Rădulescu. Atragem atenția onorabilului director al căilor noastre ferate asupra denunțărilor făcute nouă și ținem la dispoziția sa numele celor indignați de purtarea femeii în chestiune. Cerem să se facă ancheta cuvenită, și să se notifice domnului Rădulescu că stația căii ferate nu este tocmai o locuință potrivită pentru adăpostirea unei femei ca aceea care se află în serviciul domniei sale”.

În principiu, majoritatea femeilor care au reușit să își pună amprenta asupra domeniului feroviar veneau din partea unui bărbat deja angajat în C.F.R., fiind soții sau având o legătură de rudenie. Adesea fără să fie plătite, își acompaniau soțul în afara programului, măturând și făcând ordine în depou, atât înăuntru, dar și în afara vagoanelor și a locomotivelor, lucrând în restaurantele de gară. Acest fapt a contribuit la dezvoltarea unor generații de tradiție feroviară, mobilizate din cadrul familiei.

În mod sigur au fost prezente și în funcții specializate, plătite, precum de operatoare de telegraf de stație, de vânzătoare de bilete în gară – cu toate că evidența contabilă a caselor de bilete o făcea tot un bărbat.

Imediat după Primul Război Mondial, vor apărea dactilografe, traducătoare, secretare, fapt din care se constată o integrare a femeilor mai mult în munca de birou, făcându-le invizibile pentru călători.

Totuși, numărul angajatelor C.F.R. din trenuri și case de bilete este în continuă creștere, dar în absența unei uniforme de lucru. Acest lucru este atestat de Realitatea Ilustrată din Martie 1927, sub titlul „Măsuri de disciplină pentru femei”. „Aducându-se mai multe cazuri de această natură la cunoştinţa Direcţiei Generale CFR, aceasta a luat întinse măsuri pentru a se pune capăt odată pentru totdeauna acestei stări de lucruri îngrijorătoare. În conformitate cu măsurile de disciplină, amintim că până la 15 Martie, toate femeile din serviciul CFR sunt obligate să poarte şorţuri de serviciu, în culoare neagră. De la această dată, nici o funcţionară nu va mai putea fi primită în serviciu fără şorţ.” Dacă nu se supuneau, „pedeapsa pentru aceste contraveniente va fi reţinerea salarului şi accesoriilor pe timp limitat, iar în caz de recidivă, vor fi mutate disciplinar sau chiar licenţiate din serviciu”. Totodată, femeile din C.F.R. trebuiau să fie un standard de cinste; „funcţionarele care vor avea o purtare imorală în timpul sau în afară de serviciu, fie cu situaţia socială neregulată, dându-se la fapte nepermise, vor fi pedepsite cu mutarea pe cale disciplinară, iar în caz de recidivă, cu destituirea.”