Într-o noapte de Mai din 1881, un macagiu de la gara Târgoviște, „în loc de a se da la o parte și de a fugi de pe linie, a rămas înaintea locomotivei și a fost lovit. Capul îi este spart.”

În data de 19 Decembrie 1883, șeful de tren Nicolae Teodorescu a fost călcat de locomotiva care manevra în gara Muftiu, tăindu-i o mână și rupându-i un picior.

În urma accidentului pe calea ferată întâmplat între Azuga şi Predeal în Octombrie 1884, „cazanul locomotivei a fost azvârlit într-o depărtare de 200 metri pe munte, maşinistului i-a fost ruptă o mână şi un picior, omorându-l pe loc, în timp ce fochistul a fost rănit şi ars grav.”

În August 1886, macagiul de la stația Cozmești a fost tăiat de locomotivă, „lăsându-l mort pe loc. Nenorocitul a voit să se ducă de la gheretă la postul său tocmai când trenul a fost în apropiere.”

În Octombrie 1886, Gh. Constantinescu, frânar la căile ferate ale liniei L.C.I. din Iași, fiind prins între două vagoane pe când locomotiva manipula pe șine, roata i-a zdrobit călcâiul unui picior și i-a produs grave contuziuni la celălalt.

În Mai 1888, „o locomotivă, ce manevra în gara de Nord, i-a tăiat un picior macagiului Gheorghe Ioan”.

În seara zilei de 10 Octombrie 1892, Niță Nicolae, un „vechi macagiu în serviciul gării Ploiești”, vrând să treacă peste șinele căii ferate s-a împiedicat și a căzut peste prima linie, tocmai când manevra o locomotivă. „El, netârându-se mai repede, și nefiind văzut, corpul i-a fost călcat și tăiat în două, cum și un picior retezat peste carâmbul cizmei. Moartea i-a fost instantanee și cadavrul a fost transportat spre înmormântare la comuna Bucov, de unde a fost decedatul. Nenorocitul macagiu scrisese cu o zi, două înainte soacrei sale, că el fiind contuzionat de un tren se află în căutarea spitalului. Această farsă, pentru că îl părăsise soția, i s-a realizat prin moartea ce i-a venit.”

În timpul construcției podului de la Fetești, în Octombrie 1893, „a căzut de la înălțime o locomotivă, rănind mai mulți lucrători foarte grav.”

În Octombrie 1895, un jurnalist realizează că „macagii, focari, maşinişti, ce lucrează continuu câte 36 şi 48 de ore, fără odihnă” sunt adesea acuzați, după moarte, de „sinistre accidente”. „Ancheta va constata aşadar neglijenţă din partea vreunui macagiu sau maşinist, care va plăti cu suspendarea, destituirea, amendarea, dacă nu cumva a plătit deja cu vreun picior, mână sau chiar cu viaţa.”

În Decembrie 1897, „un frânar așezat la frâna primului vagon al trenului 377, după ce trenul a pornit din stația Ciumești, suindu-se sus pe vagon, la intrarea trenului pe podul Colibași a fost lovit la cap de prima grindă a platformei, care i-a cauzat moartea instantanee. El a căzut atunci jos de pe vagon între celelalte vagoane, pe cuple și tampoane, și a fost târât o distanță de 400 metri între kilometrul 116/200, unde a căzut pe linie, între șine. După 35 minute, a trecut și trenul ce mergea către Golești, mutilându-l într-un mod îngrozitor.”

Aceste accidente au continuat mai ales în prima jumătate a secolului următor. În August 1905, la trenul de marfă 851, nu departe de stația Tecuci, „niște gemete înăbușite deasupra unui vagon Gv au atras atenția personalului de tren, care urcându-se, au fost grozav înspăimântați la vederea colegului lor, Ion Barbu, de loc din orașul Galați, care zăcea întins într-un lac de sânge pe acoperișul vagonului. S-a constatat că numitului, fiindu-i cald în ghereta frânei, s-a suit pe gabaritul frânei, fără a realiza obstacolele ce are de întâmpinat în cale, astfel că în mersul trenului, la podul râului Bârlad, a fost lovit în frunte de o grindă a podului și trântit pe acoperișul vagonului, unde a stat până în stația Tecuci.” Frânarul a fost găsit în stația locală, „într-un lac de sânge, cu craniul grav fracturat, având zdrobituri la față.”