Consecințele scânteilor au existat încă de la primul tren care a circulat și locomotivele nu fuseseră de mult timp în serviciu, când a devenit diligentă găsirea unor mijloace de a controla valul constant de scântei aruncate din coș de acțiunea gazelor de eșapament. Anotimpul anului are o importanță mare asupra numărului de incendii produse de locomotive.

În Septembrie 1872, „mai mulți călători, care veneau noaptea,” afirmă că „de mai multe ori li s-au aprins hainele, părul, pernele și câteodată fața, ori de câte ori au avut geamurile deschise.” Acest fapt s-a datorat exploatării în mod exclusiv a lemnului în locomotive, „negreșit din cauza scumpetei cărbunilor”.

În Aprilie 1882, „a luat foc pădurea de la Buftea din scânteile unei locomotive a unui tren care mergea spre Ploiești, și au pârlit vreo 40 pogoane de lăstar din acea pădure. Focul a fost stins de oamenii din comună.”

În August 1884, Maria Stefanopol dă în judecată direcția regală a căilor ferate pentru „o pagubă cauzată pe moșia domniei sale, din causa scânteilor ieșite de la locomotivă”.

În Martie 1887, un incendiu îngrozitor amenința orașul Focșani, „mai cu deosebire că o furtună domnea atunci, și că suferă atât de lipsa de apă acel oraș. Focul s-a ivit întâi la o claie de ciocani din mahalaua Tăbăcari, provenit se zice de la scânteile unei locomotive a căii ferate, și s-a propagat cu iuțeala fulgerului la trei case aparținând unor oameni sărmani; casele s-au consumat în scurt timp. Grație cetățenilor din acea mahala, focul s-a putut localiza și astfel Focșani a scăpat de flagelul ce-l amenința.”

În August 1887, un vagon de la trenul ce venea din Vârciorova, a luat foc prin aruncarea mai multor scântei din locomotivă. Incendiul a avut loc în gara Chitila și trenul de Vârciorova a sosit cu o întârziere de aproape o jumătate de oră.

În vara anului 1891, scânteile ieșite din coșul unei locomotive, care manevra de la rampa gării Slănic și până la salina Slănic, au aprins casa unui locuitor vecin cu gara. „Casa a ars cu desăvârșire.”

În Octombrie 1891, a ars clădirea de gară din Feldioara. „Focul s-a născut prin scânteile ce au căzut din locomotiva trenului de marfă pe acoperișul de șindrilă al gării. Din cauza vântului ce sufla, focul s-a răspândit foarte iute.”

Faptul că exploatarea brutală a locomotivelor cu abur a dezvoltat o fascinație va fi marcat în nenumărate moduri, de pildă, prin acordarea unui titlu reprezentativ unor locomotive. Foarte des, în 1892, trenul regal a fost tras de locomotiva „Scânteia“.

În Mai 1892, focul de la Roman a fost cauzat de scânteile unei locomotive, care au căzut pe o casă acoperită cu șindrilă.

Specialiștii din străinătate au observat că, dacă o secțiune a liniei are o pantă foarte abruptă, iar locomotivele cu aburi acționează asupra trenurilor grele, este imposibil să se prevină aruncarea scânteilor și a cenușii încinse. Totodată, se constată că este imposibil ca o locomotivă cu aburi pe combustibil lichid să provoace incendii.

O observare atentă stabilește faptul că scânteile nu sunt niciodată aruncate foarte sus de acțiunea gazelor de eșapament, deoarece, de departe, cel mai mare număr de scântei sunt aruncate mai aproape de marginile coșului de fum decât din centru; iar legile științei arată că scânteile suficient de mari pentru a transporta focul trebuie, în condiții obișnuite de descărcare din coș și viteză a vântului, să cadă la o distanță relativ scurtă de șină. Puține scântei cad la o distanță de 4,5 până la 6 metri de șine, datorită acțiunii trenului și a vârtejurilor create de vânt. Cel mai interesant este acțiunea scânteilor din camera de foc sub forța gazelor de eșapament; acestea zboară în sus spre acoperișul focarului și apoi sunt trase prin tuburi, prin care se deplasează cu o mișcare în spirală.