Călătoriile clandestine, o activitate mortală

Aglomerarea trenurilor, în special pe timp de vară, respectiv în toiul unor sărbători, putea fi un motiv întemeiat. De pildă, un eveniment aparte a fost inaugurarea în 1895 a podului de la Dunăre. „Încă de la ora 5:00, de dimineață, gara de Nord a fost înțesată de lumea care cumpărase bilete din ajun ca să meargă la serbarea din Cernavodă. Așa că a fost nevoie ca direcția căilor ferate să facă 7 trenuri care să plece la intervale de câte 10 minute din gara de Nord, spre a merge spre Dobrogea. Cu toate acestea, toate trenurile au fost pline și cea mai mare parte din pasageri se văzură nevoiți a sta pe scări, sus pe vagoane, mulți care aveau bilete de clasa I au fost bucuroși să găsească un loc de stat în picioare în vagoane de clasa a III-a.”

Odată cu introducerea trenurilor de călători pentru mare, vor apărea nenumărate cazuri de persoane căzute în timpul călătoriei.

În Mai 1903, „conducătorul trenului 104, care pleacă din București la 11:40 noaptea, observând între stațiile Strehaia-Butoiești că un individ stă pe acoperișul vagonului de dormit, a vrut să se urce spre a-l cerceta. Originalul călător observând intenția conductorului, trage de frânghia de siguranță, fluierul sună, iar mașinistul, crezând că s-a întâmplat vreun accident, oprește brusc trenul. Înainte de a ajunge conductorul pe acoperiș, trenul oprindu-se, ciudatul călător sare de sus în niște lanuri de grâu, unde se face nevăzut.”

În August 1911, „când se formează câte un tren, lumea se repede și ocupă cel din urmă loc. Platforma vagonului și scaunele sunt, de asemenea, ocupate. Multă lume se urcă pe acoperișul vagonului. Este așa de mare aglomerația încât controlul este aproape imposibil.”

În data de 1 Februarie 1915, odată cu sosirea trenului în gara Paşcani, călătorii au fost îngroziţi văzând cum atârnau de pe acoperişul unui vagon „două picioare omeneşti însângerate”. „La oprirea trenului, s-a constatat pe acoperişul vagonului un soldat cu capul complet sfărâmat. Domnul şef al staţiei a ordonat să se coboare cadavrul, iar şeful poliţiei gării, făcând cercetări în hârtiile găsite, s-a constatat că soldatul făcea parte din regimentul 10 Putna şi că plecase în concediu. Pe drum, aflându-se pe acoperiş, a fost lovit de un pod.”

În Iunie 1916, soldatul Iordache Nicolau, din regimentul 23 artilerie, fiind în trenul 217, a căzut de pe acoperișul vagonului și, fiind apucat sub roți, a fost „oribil mutilat”.

Tot în vara anului 1916, în luna următoare, trenul spre Burdujeni a fost aglomerat de „soldați rezerviști chemați, dar și civili care se duc la băi sau voiajează pentru afacere”. „A fost îngrozitor. În fiecare stație, deși trenul a fost plin cu oameni până și pe acoperișurile vagoanelor, pe tampoane, scări, se urcau mereu sute de inși. Soldații prin stații căutau fără rost să împiedice a se urca cei ce nu aveau loc; apăreau bătăi, dar totuși se urcau în mersul trenului; imposibil să fie ordine. (…) După ce plecăm din Bacău, trenul este oprit în câmp. Ce se întâmplase? Doi țărani care ședeau de vorbă pe acoperișul vagonului, întorși cu spatele spre direcția în care înainta trenul, au fost loviți de pod, mortal. I-am văzut; aveau capetele despicate în același loc. Trenul și-a continuat mersul și, în gara Fântânele, cadavrele au fost coborâte și abandonate pe iarbă”. „La război te trimit, dar nu îți dau tren, ci te omoară înainte de a ajunge la cazarmă,” au declarat mai mulți țărani.

Primul Război Mondial va cauza un val de agitație și aglomerație în nenumărate stații și în trenuri. Martorii dezastrului de la Ciurea, din Ianuarie 1917, au detaliat condițiile de călătorie de dinaintea tragediei. „Spre groaza noastră, un bărbat şi un băieţel de 10 ani au fost daţi jos îngheţaţi”, a afirmat Yvonne Blondel. „Alte umbre ce se clătinau, împietrite de frig, povesteau că, la unele curbe, mai mulţi oameni – bărbaţi şi femei – fuseseră aruncaţi de pe tren.”

În momentul impactului, călătorii care se aflau pe acoperişurile vagoanelor fie au scăpat cu viaţă pentru că au fost proiectaţi în zăpada căzută în cantităţi mari în acele zile, fie au fost aruncaţi sub vagoane, unde au fost secţionaţi de cumplita greutate a acestora.

În Aprilie 1925, pe acoperişul unui vagon al trenului accelerat 602, care a sosit în gara Buzău, au fost găsiţi şase soldaţi morţi şi un al şaptelea soldat în nesimţire, având o rană la cap. Rănitul a fost dus la spitalul militar din Buzău. În urma anchetei făcută de autorităţi, s-a constatat că soldaţii de pe acoperişul vagonului au fost loviţi la cap de podul râului Buzău.

În Aprilie 1934, C. F. R. a făcut constatarea că „scăzând cu 50% tariful, îşi măreşte în aceeași măsură deverul”. Jurnaliștii vor aprecia decizia în spiritul timpului. „Să continue cu scăderea. Poate ajungem ca pe vremea războiului, când se călătorea gratis, dar trenurile au fost pline și pe scări, și pe tampoane, și sus pe vagoane.”

În Noiembrie 1938, un jurnalist discută cu însoţitorul unui vagon de călători. „Om vechi în serviciu, mi-a spus multe din apucăturile pungaşilor de trenuri. (…) Haina din cui, cu tot ce este în ea, v-o fură din compartimentul bine încuiat, doi inși, chiar în mersul trenului: unul – pe brânci, pe acoperișul vagonului, ține, legat cu o frânghie, pe celălalt care, coborât până la fereastra întredeschisă, manevrează un cârlig.”

În August 1944, podul de cale ferată de la Sineşti a făcut mai multe victime, acestea fiind din aceia ce călătoresc sus, pe vagoane, fie din cauza aglomeraţiei sau călătorind clandestin. „Astfel, Vasile Dinulescu, de fel din Călăraşi, s-a urcat pe acoperişul unui vagon de la un tren ce mergea spre Bucureşti, fără bilet, iar la pod a fost lovit la cap mortal. Un locuitor din Grădiştea-Lăpuşna, din cauza aglomeraţiei, călătorind tot spre Bucureşti, s-a urcat tot pe acoperişul unui vagon, iar la acelaşi pod a fost lovit cu putere şi omorât pe loc.”

Odată cu sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, prin suplimentarea trenurilor și pentru rutele de navetă, se va reduce în mod vădit numărul călătorilor așezați pe vagoane, dar nu în totalitate.

În Iunie 1946, o gardă de jandarmi asigură trenurile majore, pentru a nu apărea călători pe vagoane.