Cu toate că majoritatea depourilor și remizelor C.F.R. din România au ascunse nestemate de patrimoniu feroviar, de pildă locomotive cu abur, acestea nu pot fi vizitate. Răspunsul în câteva cuvinte poate fi dat de faptul că imobilele în cauză nu sunt dezafectate. Dar sunt mai multe motive ce constituie un afront pentru vizitarea unui depou de către admiratorii domeniului.

Mediu de lucru cu grad de primejdie. Suprafețe alunecoase, neiluminate convențional, cu canal de lucru. Foarte des pot fi întâlnite unsoarea, fumul, substanțe dăunătoare. Trebuie avut grijă la manevrele realizate atât înăuntru, dar și în jurul depoului.

Accesul este neautorizat civililor, în mod special în timpul lucrărilor de mentenanță. Accesul este rezervat doar angajaților și autorităților – organele de control. În foarte multe cazuri, firma ce asigură garda de zi și de noapte constituie un afront suplimentar.

Agresivitatea muncitorilor. În mare parte a timpului, angajații nu sunt obișnuiți să realizeze tururi pentru vizitatori civili și sunt închiși la ideea de turism feroviar. Cu atât mai mult dacă activitățile turistice se suprapun sarcinilor desfășurate la muncă; se pot simți urmăriți și atare judecați pentru prezență și randament.

Absența acută de infrastructură compatibilă turismului. Dacă nu ești înarmat cu informații sau o hartă, cu greu îți găsești drumul.

Dar poate cel mai important motiv este faptul că materialul rulant de epocă nu mai primează într-un depou funcțional. Locomotivele sau automotoarele cu abur sunt înghesuite adesea în afara halelor depoului, în bătaia vântului, pentru nevoia de a face loc de întreținere și reparații pentru trenurile din ultimele decenii. Această gestiune accentuează degradarea bunurilor de patrimoniu feroviar, spre rușinea depoului în cauză.

În cazul de față se găsește și „muzeul” de locomotive cu abur din Sibiu. Acolo, vizitatorul este de-a dreptul marcat de gradul de depunere a stratului de rugină, atât înăuntru, dar și în afara trenurilor de epocă. Cu toate că este promovat online ca fiind „muzeu”, nu găsești marcaje muzeale, atât care să te îndrume către depou, dar nici panouri informative despre locomotive. Buruienile s-au transformat într-o vegetație abundentă în marchize și în jurul cazanelor. Fotografiatul este o corvoadă, întrucât ești condiționat să nu încadrezi activitățile în desfășurare din depou sau noile automotoare Desiro din flota C.F.R., în mod constant îngrijite, într-un contrast strigător cu starea bunurilor de epocă.

Și totuși, ești lăsat să te plimbi printre locomotivele cu abur, acompaniat doar de vreun motan ca ghid. Pe măsură ce te îndepărtezi de regiunea primitoare a Transilvaniei, în celelalte depouri din țară, sunt șanse să fii dat afară de dinainte să vezi ce se ascunde printre liniile sau halele depoului.

În Marea Britanie, Germania sau în Japonia, depouri au fost integrate în infrastructura muzeală, fiind o parte componentă din experiența muzeografiei feroviare. Așteptăm cu nerăbdare ca România să se adapteze acestor tendințe.