În vara anului 1960, Directivele Congresului al III-lea prevedeau ca „până în 1970, parcul actual de locomotive cu abur să fie înlocuit cu locomotive Diesel-electrice și locomotive electrice”. Acest avânt a fost dat și de faptul că în U.R.S.S. nu se mai realizau locomotive cu abur începând din anul 1957.
„În ce privește înlocuirea tracțiunii de abur prin tracțiunea Diesel-electrică și cu locomotive electrice,” spunea un membru în Comitetul de Stat al Planificării, „în Directive se prevede că până în 1970 se vor electrifica principalele trasee de cale ferată cu profil greu — adică cu pante mari —, ceea ce corespunde liniilor de trafic mare care traversează Carpații, întrucât pe asemenea linii sistemul de tracțiune electrică prezintă o eficacitate economică ridicată, Astfel, până în 1965 va fi electrificată linia dublă București-Orașul Stalin și va fi începută electrificarea liniei Filiași-Balota-Caransebeș. Cu toate că aceste lucrări au o deosebită importanță, fiind primele de acest gen din țara noastră, în acțiunea de înlocuire a locomotivelor cu abur, eforturile se vor îndrepta în principal spre dieselizare, partea acesteia în totalul tracțiunii urmând a fi preponderentă.
Directivele prevăd astfel înzestrarea căilor ferate până în 1965 cu 330 de locomotive Diesel-electrice. În industria noastră constructoare de mașini, pregătirile pentru această fabricație au început cu doi ani în urmă, ceea ce a făcut posibil ca primele locomotive de acest fel — fabricate în țară — să fie puse în exploatare, asigurându-se în felul acesta condițiile ca în 1965 să se ajungă la o producție anuală de 95 de locomotive. La realizarea acestor locomotive cooperează zeci de întreprinderi, principalele fiind Uzina „Electroputere“ din Craiova, care asigură echipamentul electric, carcasa locomotivei și asamblarea ei, iar Combinatul metalurgic Reșița produce motoarele Diesel și boghiurile necesare.
O locomotivă Diesel-electrică de tipul celor ce se construiesc în prezent în ţara noastră înlocuiește 2-3 locomotive cu abur din parcul actual și aduce în exploatare o economie anuală, în principal prin reducerea consumului de combustibil, de 800.000-1.000.000 de lei.”
